Spuneai c-am sa te uit

Spuneai c-am să te uit Spuneai c-am să te uit ... În care viaţă ??? În care univers nu-mi voi mai aminti Parfumul tău, şi ochii ... a buzelor dulceaţă Mă sfarămă şi-acuma în cioburi mii şi mii... Şi iar mi-e dor de tine, o dată şi-nc-o dată, De la pământ la Ceruri, la Soare şi-napoi... Şi mă întreb atunci: cum ai crezut vreodată Că am să uit de tine? Că am să uit de noi? Ar fi ca si cand luna, s-ar pierde-n univers Ar fi ca şi cum lumea s-ar pierde în uitare, Ca mai apoi pustiul să se aştearnă-n noi. N-aş mai avea nici stele să mai aprind o zare, Nu ar mai fi nici soare, doar lungi şi triste ploi Căci viaţă mi-ai fost mie întâi, şi-apoi iubire. Şi am trăit prin tine, şi-am învăţat să zbor, Să pot cuprinde-n palme a lumii fericire, Să fur din soare raze, să pot pluti prin nori. Şi ţi-am furat surâsul, şi ţi-am furat privirea Să pot păstra cu mine în timp fărâma de sublim A serilor de ieri când am gustat trăirea, Când eram fericiţi iubind ca doi copii. Spuneai c-am să te uit ... În care viaţă ??? În care univers nu-mi voi mai aminti Parfumul tău, şi ochii ... a buzelor dulceaţă Mă sfarămă şi-acuma în cioburi mii şi mii...